Scurt istoric

Istorie Octombrie 28, 2014

Dumbrava Roșie este o localitate în județul Neamț, Moldova, România.

Este situată la ieşirea din Piatra Neamţ spre Bacău.

Descrierea posibilităților de acces de la cel mai apropiat oraș: Biserica parohială Dumbrava Roșie II se afla situat în apropierea drumului național 15 la 7 km de Piatra Neamț.

Populație

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Dumbrava Roșie se ridică la 6.759 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 7.182 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși.

Biserica

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci„ Dumbrava Roșie a luat ființa ca o necesitate misionar pastorală prin grija si binecuvantarea Înalt Prea Sfințitului, Teofan in data de 1 dec 2009. Este una dintre cele mai noi parohii.

Parohia având nevoie de un spațiu liturgic pentru săvârsirea slujbelor și neexistând fonduri pentru biserică s-a construit mai intâi un paraclis.

Prin ajutorul credincioșilor din parohie, dar și din parohiile invecinate s-a inceput lucrările de amenajare a paraclisului. A fost donat parohiei un teren de 1500 de metri pătrați de către familia Anghel, lucrările au început în a doua săptămână din postul mare din anul 2010, și în Dumunica Floriilor s-a săvârșit prima Sfânta Liturghie.

Noul paraclis a devenit o mică bisericuță, împodobită cu odoare sfinte, având un program al sfintelor slujbe rânduit în fiecare săptămână, atrăgând credincioșii și îndemnându-i să participe la sprijinirea ridicării noii biserici.

A urmat construirea în continuarea paraclisului a unei anexe, casă socială cu bucatarie și sală de mese.

Dragostea, jertfa și ajutorul credincioșilor, fiind mari, toate aceste lucrări au fost terminate intr-un singur an. Paraclisul fost inzestrat de către credincioși cu toate cele necesare cultului divin: începand cu obiectele liturgice , sfintele vase, carțile de cult icoane , clopot, veșminte preotești, dar și carți pentru o mică bibliotecă și aparate , obiecte si veselă pentru bucătarie, casă de prăznuire și baie de servici.

Prilej de bucurie mare a fost și ziua de 21 august 2011 a fost tarnosit( sfintit) paraclisul cu hramul Sfântul Ioan Botezatorul de către Preasfințitul Calinic Botoșăneanul. La slujba de sfințire au participat Preacucernicul părinte Vicar Ioan Roata, Preacucernicul părintele Protoiereu inconjurați de un sobor de preoți. Tot atunci a fost sfințit locul și piatra de temelie pentru biserica mare.

Lucrările la biserică nu au inceput incă, datorită formalităților intocmirii actelor necesare pentru autorizația de construcție, dar și sumelor mari necesare pentru procurarea de materiale. Avem achiziționată cam jumatate din necesarul de cărămidă.

În curtea bisericii, s-a ridicat o troița in cinstea Maicii Domnului cu osteneala unei femei văduve, troița ce s-a sfințit anul trecut de un sobor de preoți.

Parohia nu inseamnă numai șantier și construcții de ziduri ci este și intreaga comunitate, dar și biserica din sufletul fiecărui enoriaș fie el copil, tânăr sau adult, deși nu avem nicio unitate școlară pe raza parohiei.

În parohia noastră s-a implementat proiectul Hristos împărtășit copiilor, prin cateheze, dar si diverse activități în care au fost implicați copiii.

Ca un eveniment deosebit aș aminti de tabăra de pictură de icoane din pridvorul bisericii Bizantion. Această tabară este realizată în colaborare cu asociația culturală Pro arte si Palatul Copiilor din Piatra Neamț cu ajutorul dnei profesoare Cristina Petrariu.

Ca urmare în anul 2011 în jur de 25 de copii din parohie, dar și invitații au fost indrumați in tehnica pictării icoanei bizantine pe lemn. Pentru patru dintre ei, cei mai mari a fost atunci o provocare să încerce să picteze pe peretele bisericii. S-a ales spațiul de deasupra ușii de intrare și ca temă au luat scena răstignirii fiind în concordanță cu hramul bisericii, dar și cu erminia picturii bizantine. Au realizat această icoană care de altfel a fost și darul lor pentru paraclisul nostru. În timpul taberei s-a facut și un pelerinaj la manastiri. La Ciolpani și Tismana Silvestri din Bacău, măicuțele din atelierele de pictură le-au destăinuit câteva tehnici pentru care copiii au fost extrem de încântați.

La cea de a doua ediție s-a ales ca temă icoanele pe sticlă după tehnica celor realizate la mănăstirea Necula din județul Cluj. Acum au participat un număr mai numeros in jur de 40 de copii aproape dublu față de prima ediție.

Cei mai mari au continuat provocarea din prima ediție și au reușit să realizeze medalioane pe boltă Sfânta Treime, Iisus pantocrator, Sfântul Ioan Botezătorul, dar și scena Nașterii Mântuitorului, Buna Vestire, Botezul, și Intrarea în Ierusalim. Tabăra nu a insemnat doar instruire și lucru ci și rugăciune, pelerinaj, jocuri și socializare, copiii formându-și și noi deprinderi, dar și noi prieteni, din familia mare a bisericii.

La a treia editie s-au realizat icoane pe lemn cu Maica Domnului in diferite reprezentari bizantine.

Această biserică ne-a adunat laolaltă, preot şi credincioşi, tineri şi vârstnici, mai aproape de Bunul Dumnezeu şi simţind în fiecare semen un prieten. Fiecare moment în care ne întâlnim aici în Casa Domnului pentru o slujbă sau pentru alte activităţi educative este pentru noi un moment al bucuriei. Am mers împreună în excursii, am muncit împreună, am devenit o mare familie cu o misiune măreaţă de îndeplinit şi anume zidirea unei biserici care să rămână moştenire spre pomenire şi pentru păstrarea dreptei credinţe a strămoşilor noştri spre slava lui Dumnezeu.